top of page

1:1 PRIVATE MENTORSHIP

Nu mai ofer ședințe 1:1 izolate.

​

Pentru că, după ani de lucru cu oamenii, nu mai cred că cele mai importante schimbări se întâmplă într-o singură conversație, într-un insight foarte puternic sau într-o oră în care înțelegi de unde vine totul.

​

Schimbarea reală începe după.

​

În momentul în care viața te pune din nou în fața aceluiași trigger, aceleiași frici, aceleiași relații, aceleiași alegeri și trebuie să decizi dacă te întorci la ceea ce îți este familiar sau dacă faci ceva diferit.

​

De aceea, începând de acum, lucrul meu 1:1 este disponibil doar sub forma unui proces de minimum 3 luni.

Pentru femeile care vor să își schimbe felul în care își trăiesc viața.

Trei luni în care lucrăm în mod personalizat cu viața ta​

​

Nu intri într-un program prestabilit în care toate femeile primesc aceleași lecții. Pornim de la tine, de la ceea ce trăiești acum. Poate este despre relația ta, poate sunt banii, businessul, cariera, frica de vizibilitate, limitele, felul în care te abandonezi în relații.

​

Un pattern pe care îl înțelegi foarte bine intelectual și totuși continui să îl repeți.

​

Sau poate ai ajuns într-un punct în care, din exterior, lucrurile merg, dar știi că versiunea ta actuală nu mai poate construi nivelul următor al vieții tale.

​

În aceste trei luni vom lucra atât cu ceea ce există dedesubt, cât și cu ceea ce alegi să faci diferit după ce vezi.

​

Cum lucrăm

​

2 sesiuni private de 90 de minute în fiecare lună

​

Șase sesiuni pe parcursul celor trei luni. Avem suficient timp încât să nu alergăm după o conștientizare într-o singură ședință, ci să putem observa ceea ce apare în viața ta între întâlniri, să revenim, să aprofundăm și să lucrăm cu ceea ce este real pentru tine în acel moment.

​

Folosesc Shadow Work, lucru cu emoțiile și corpul, identitate, convingeri, patternuri și coaching orientat către alegeri și comportamente.

​

Acces inclus în NEXT LEVEL CIRCLE

​

Pe toată durata procesului 1:1 primești acces gratuit și în Next Level Circle, comunitatea mea premium pentru femei.

​

Asta înseamnă încă două întâlniri de coaching de grup în fiecare lună, proiectul lunii inclus și posibilitatea de a continua procesul și între sesiunile noastre private.

​

Nu vreau ca lucrul nostru să existe doar în cele 90 de minute în care suntem împreună. Vreau să existe un mediu care susține ceea ce construim.

​

Cu ce putem lucra

​

Putem lucra cu relațiile tale și cu standardele pe care le ai sau pe care încă nu reușești să le susții, cu bani și capacitatea ta de a primi și gestiona mai mult, cu business, carieră și vizibilitate, cu convingerile care îți influențează alegerile, cu fricile și emoțiile pe care încerci să le eviți, cu identitatea pe care ai depășit-o și cu următoarea versiune a vieții tale.

​

Dar există un fir care va traversa tot procesul:

să vezi mai clar → să îți asumi → să simți ceea ce ai evitat → să alegi diferit → să repeți noua alegere suficient de mult încât să devină parte din cine ești.

​

​

Ce include procesul 1:1

​

  • 3 luni de lucru privat împreună: 2 sesiuni private de 90 de minute în fiecare lună. În total, 6 sesiuni 1:1 în primele trei luni, construite în jurul a ceea ce este cel mai important pentru tine în perioada respectivă.

  • suport privat pe WhatsApp între sesiuni

  • Acces inclus în NEXT LEVEL CIRCLE

  • instagram

©2026 by INNERA APP DEV SRL. All rights reserved.

bottom of page